Înainte, omu, era plin de
Dumnezeu, de iubire față de aproapele lui și față de Natură, amu lʼo țîpat pă
Dumnezo alduitu afară și sʼo umplut omu de el, adică el cu el, fără nici un
Dumnezău, nu mai încape nimnică pʼîngă el. Tătă lumea vré să demonstreze la
tătă lumea cît îs ei de buni și de grozavi, că ei și numa ei dețin adevăru șiʼs
plini de iubire și lumină, cînd ei îs mai negri ca hornoptea. Da și Lucifer
reflectă lumina, nuʼi problemă, pă fiecare față încă, da alfel! Ca să te vezi
on mnez cine ești, trăbă să te uiți cam cît ești tu în comparație cu
nețărmurirea veșniciei, trebuie să fii odată mnic și smerit, umil, pios și
modest, să cazi cu îngîndurare și sa te scufunzi în tine, să lași înfumurarea
și îngînfarea cu grozăviile tale, să te apleci puțin asupra ta. Ca să fii totul
trebuie să nu fii nimic!
Io nʼam zîs niciodată cît îs io
de grozav, chiar am zis că nu știu nimnic, ori că nici nu știu ce știu, o dacă
ceea ce știu știu bine. Da tăt așe am pus, de cînd mă știu, la îndoială știința
altora care se bătéu cu ea în tept. De unde știu ei că știu bine ceea ce știu,
că dăruie lumină, nu întuneric, cînd tăt bat din gură? Nici de la mine nu le
luați niciodată ca adevărate, ceea ce îndrulig pʼaici, pot fi tăt așe de bine
hăpt pă dos.
Am mai zîs că lʼam întrebat pe
profesoru de istorie ce limbă vorovéu aici înainte de a vini romanii, care de
fapt nici nʼo ajuns pînă aici? Ceea ce lʼoʼnvățat alțî pă el era sfînt, nu avé
rost pusă întrebări prostești! E clar?
Păi și uite că miʼam pus, că mʼam
întrebat dacă io nu știu ce știu, el de unde mama sărăcii știe căʼi așe? Ce
certitudine are? Nu există, în lumea asta, nici o certitudine! Adevărul
istoric nuʼi adevăr absolut, ca nici un
adevăr al nici unui pămîtean, totul e relativ în spațiu-timp, în vremea care
vremuiește. Fiecare individ are propriile observații, interpretări și înțălegeri,
propria cunoștință și conștiință, pe care nʼo pré avem, ʺfiind copii ai
științei, am rămas orfani ai conștiițeiʺ!
Mʼam apucat, întʼo vreme, să caut
în dex de unde vin cuvintelor care să vorovesc aici, da nʼam apucat să mă uit
numa la cuvintele cu literele ʺaʺ și ʺbʺ, și mniʼo fo bugăt. Tăte cuvintele
provin din tăte lăturile, numa de aici nu. Mʼam lămurit și cu adevăru dexʼuli!
Io iʼaș pune pă tăți care o contribuit la cercetarea asta, și pă aceia care iʼo
avizat, să deie fain frumos banii cîți iʼo luat pă cercetare, înapoi, și penziile,
careʼs în penzii, să nu leʼo deie nici pă aceia de handicapat, că numa nimuriji
pot fi deʼo scris așé ceva. Neaparat o trăbuit ca poporu ăsta să nʼaivă mamă și
tată bun, să se nască din ʺdoi bărbațiʺ homosexuali, nu!?
Și tăte cîte sʼo făcut o fo după
politica asta, că limba română sʼo format din latină. Nʼar fi nici un bai nici
ăsta, da io am întrebat ce limbă o vorovit înainte de a vini romanii, că aici o
trăit oamini și înainte, și încă bugăt de bine?! Așé că mʼam apucat io sîngur,
după bostanu mneu, să scociorăsc și treaba asta, după ce am fo bătut pă umăr că
ioʼs agramat și înapoiat, că se folosește ʺîʺ din ʺaʺ nu ʺîʺ din ʺiʺ, și cum
vorbesc eu vorovesc numa țăranii. No! Mie îmi pare rău, nu căʼs țăran, ci că
tare puțîni țărani mai aflu pʼunde mărg. Ptiar aș vré să apară on domn iluminat
să mă tragă și pă mine pă calea ceia dreaptă, căʼs tare rătăcit și închis în
propriul univers, cum zîce Oșanca din diaspora, că oșenii sʼo împrăștiet băsama
în tătă galaxia, nuʼs întiși amu.
Alfabetul latin o avut inițial 21
de litere, 17 consoane și
patru vocale: a,b,c,d,e,f,g,h,i,k,l,m,n,o,p,q,r,s,t,v,x, după care ulterior au mai adăugat
5; j,u,w,y,z, patru consoane și o vocală.
Alfabetului român o fo musai să
baje mai multe consóne și vocale că n-o putut încadra fonetica nicicum, adică
graiu ala sacru rămas din muzica zeilor, cu intonațiile și incantațiile cerului
din magia lerului, așé că are 31 de litere, 23 de consóne și opt vocale: a,ă,â,b,c,d,e,f,g,h,i,î,j,k,l,m,n,o,p,q,r,s,ș,t,ț,u,v.
Da io vă întreb pă voi, că pă
mine mʼam întrebat bugăt, dacă limba latină o fo orijinală, di ceʼo mai trăbuit
să adauje la ie litere? Cʼașe o trăbuit, ce iești așé de tuioș de capu ala, o
de tolomac, nuʼnțăleji românește, vrei săʼți spui pă latină? Bun, astaʼi clar!?
Latina nu are vocalele ʺăʺ, ʺîʺ,
și consónele ʺșʺ, ʺțʺ, nuʼs nicări, că nici nu le știu grăi. Cum o putut, de
exemplu, Someșu să vie din Samus, dacăʼi Someș amu? Di ce nʼo rămas Samus, dacă
așe o fo, că tăt acóleʼi de mnii de ai, de cînd lʼo făcut măʼsa? Numa că la
început nici pă ʺuʺ nu lʼo avut, tăt deʼaicea lʼo luat! Adică lʼo furat ca
multi cele! Astaʼi una la mînă, da di unde provin cuvintile care îs cu ʺă, î,
ș, țʺ, dacă latina nu are semnile să le scrie nici amu, nu să le vorovască? Ori
și pă alea careʼs cu ʺjʺ și cu ʺuʺ, că nici pă alea nu leʼo avut?
Aldămaş, bátăr, băncădit, bălaie,
băsama, bîlîie, bîltoc, bodilăraş, bodringăi, bortă, botă, brăcinar, brâu,
brişcă, bróză, brují, budigăi, bugăt, cantă,
caţ, cîcădări, cănură, călbáș, căoáci, căpút, căptiţ, catană, cătrănit,
căscălì, cîrtí, cîș, cîșlégi, căťingan, ceaplău, ceásălă, cenuşer, ceteră,
ceteraş, feştilă, feşteală, țîrcotí, țîțînă ...
nu mai scriu căʼs aprópe tăte așe, de numa sʼor rușina pé tare ...
Sunetul “ă” este folosit în
Europa doar în limbile română şi albaneză, limbi care au în alfabet şi litera
corespunzătoare. Singura limbă antică europeană care avea în alfabet litera ʺşʺ
a fost limba etruscă, în care “Ş” era scris “M”. În latină și greacă litera ʺșʺ
și ʺăʺ au fost înlocuite cu ʺsʺ, respectiv ʺaʺ. Existența lui ʺăʺ în limba
română nu poate fi explicată numai prin venirea lui din trecut, din limba dacă.
Acelaşi lucru poate fi spus în
legătură cu foarte multe cuvinte româneşti compuse cu prefixele “îm”, “în”,
“răs” şi “răz”. Armăsar – admissarius , lingură – lingula, criş – chrysos, samuş – samos=înalt,
Someşul
cald şi cel rece izvorăsc din Muntele Mare din Munţii Apuseni, iar dacii le
numeau Samuş, datorită muntelui înalt (“mare”) din care izvorau, și pă care lʼo
urmărit pînă la vărsare. Și multe cîte tăte.
Romanii nu vorbeau latina pentru
că armata romană era formată din mercenari care vorbeau fiecare în limba lor, latina se vorbea
doar în Latium, o zonă foarte mică a Italiei!
Acest lucru se poate vedea ușor
și la castru de la Porolissum, zonele de unde proveneau mercenarii: Legiunea a
IV-a Flavia Felix, Legiunea a XIII-a Gemina, Legiunea a V-a Macedonica, Legiunea
a III-a Galica, Legiunea a VII-a Gemina Felix, Cohorta I Ulpia Brittonum, Cohorta
a III-a Delmatarum, Cohorta a V-a Lingonum, Cohorta I Augusta Ituaeorum, Cohorta
a II-a Dacorum, Cohorta a VI-a Thracum, Cohorta I Hispanorum, Numerus
Palmyrenorum.
ʺImmortales mortales si foret fas
flere, / flerent diuae Camenae Naeuium poetam. / itaque, postquam est Orchi
traditus thesauro, / obliti sunt Romani loquier lingua Latina.ʺ, zicea poetul
roman Gnaeus Naevius, prin anul 201 îen, că romanii au uitat să vorbească limba
latină. Și după 300 de ani o venit săʼi învețe pe daci, nu? Ce chestie,
domnule!
Ba mai sînt date că romanii din familii mai înstărite luau
profesori săʼși învețe odraslele greaca și latina. No! Da altă chestie, tăte
cuvintele care au în dex etimologia din latină le găsim în alte limbi care nʼau
legătură cu latina, de exemplu în engleză sau germană. Ba mai mult, limbile
romanice se aseamănă mai mult între ele decît cu latina! Da noi plătim
cercetători și popîndăi pîn tăte academiile, uniunile, și posibile și
imposibile ca să facă, ce? Săʼși bată joc de noi, de moșii și strămoșii noștri,
că a lor nu pot fi nicicum, că leʼar fi rușine la nari să fie atăta de nesîmțîț!
Bun! Legile foneticii sînt fórte exacte, nu poți umbla cu
cióce. Fonetica celor 24 de consóne românești nu o poți nicicum încadra în
fonetica latină, cu 14 consoane. Nici amu nu avem semnele ca să scriem hăpt așé
cum să vorovește, cine nuʼi din zonă îi pă jantă. De exemplu io numa nu știu
scrie ʺfieʺ, așé cum să zîce. Un amestec de ʺshʺ, dar nici așé nuʼi. O pă ʺtʺ,
careʼi on fel de amestec de ʺtdʺ, o pă ʺgheʺ, de la Gheorghe, careʼi de fapt un
fel de ʺdteʺ, da nu așé, și tăt așé și iarʼașé.
Da numa aceia careʼs dʼaci, cam știu ce vorovesc, că, limba, în
primu rînd, e un mijloc de gîndire și apoi de vorbire, fiindcă prima data
gîndești în ea șiʼapoi grăiești și transmiți inclusiv trăirea celuilalt. Ca
săʼl înțăleji îi musai să rezonezi cu el, să trăiești o dată cu el intonația și
incantația, dacă nu mai bineʼți vezi de treabă și de drum bun. Hîrtia nu
suportă dorul strămoșesc, nu ști ceʼi ala!
ʺSă teʼajungă dor cumplit, / Să lași lingura pă blid, / Să
ieși afară plîngînd și părul din cap smulgînd! / Să te bată, dorul, bată / Nouă
boale dintʼo dată, / Nouă boale șiʼo lingóre, / Șiʼo babă cʼo sucitóre, / Cînd îi
crede că te scoli, / Să vie popa să mori!ʺ
Da merem mai departe … Tăte studiile formării limbii române sʼo
făcut plecînd de la ideea că provine din latină, că așe trăbuie să fie. Rolul
Școlii Ardelene o fo de la început acela de a aduna mărturii și probe istorice
și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții
direcți ai coloniștilor romani din Dacia.
Școala Ardeleană, prin reprezentanții săi iluminați, o
început opera de latinizare a tot ce era nefalsificat și mai aprópe de
obîrșiile strămoșești.
Ei nu sʼo mai pironit să cóte dovezi ale originii acestui
popor, ci o trecut direct la modificarea și falsificarea trecutului, pînă la
obîrșii, după indicațiile tătucilor occidentali. Modifică scrierea veche,
chirilică, cu grafia latină, modifică ortografia limbii române, modifică
accentele întrebuinţate pînă la acea dată pe literele ʺeʺ şi ʺoʺ, fapt ce
îndepărtează pronunţia de milenii a poporului nostru, în raport cu sunetele
primordiale ale limbii sacre... tórna, tórna fratre şi nu toarnă, toarnă frate ...
fiindcă deʼa ʺdeʼa tómnʼașeʺ să zîce și amu, fără ʺoaʺ și ʺeaʺ.
Dacă ne uităm la conjugarea verbelor, unde trecutul e prezent
și invers, ʺduʼte și aprinde lómpaʺ, ʺAna aprindé lómpa asară, cînd am ajuns la
ieʺ, cu accentul respectiv, nʼai instrumentul care să transforme sunetul în
materie hăpt așé cum să zîcé, o să zîce. Acest lucru duce la altu, dacii nʼau
pus valoare pe materie și pă proprietate materială a lucrurilor, pîntu că ei o
fo dʼaci, o fo acasă la ei, tătă știința lor fiind păstrată sub o formă care
multora scapă, ca să ai acces la ea trebuie să te cunoști pe tine.
Pe tine nu te poți cunóște dacă nuʼți cunoști tulpina și
rădăcina, dacă nuʼți cunoști trecutul, iar cînd ajungi acolo cu observarea și
cercetarea ajungi și la știința dacilor, o știință a spiritului curat, a
lacrimii pure a izvoarelor munților, a cinstei, demnității și simplității
Naturii. La știința dacilor ajung doar cei dʼaci, adică dacii, că lor leʼo
lăsatʼo moștenire. Păt strîga tăți căʼs daci, hai să facem, hai să ne unim,
căʼs dra.ci, nu daci, că dacii nu strîgă nimnică, că nʼau di ce.
Cum crezi că poate săʼți spună ție un dac, dacă tu zici că
ești mai deștept decît părinții tăi, dacă zici că strămoșii tăi au fost
inculți, nespălați și necivilizați, că au fost păgîni hapsîni care nu merită
doi bani, ce săʼți spună atunci? Încă nu sʼo inventat deșteptu ala care săʼi
demonstreze unui prost căʼi prost, așe că fiecare cu drumu lui, unii cuʼa banului,
alții cuʼa dorului .. Ajuteʼi Mnezo și pă unii și pă alțî!
Mai departe .. di ce scriu io cu ʺîʺ din ʺaʺ, ca sʼo lămuresc
și pă asta amu, cine vré să citească bine, cine nu tăt bine, da tăt bineʼar fi
săʼși vadă de bulendrele lui, să nu mă slobod mai tareʼn el, caʼntʼo țîdulă de
on leu, cʼam văzut pă unu și altu că vin săʼmi deie lecții de gramatică. Țăranu
tăt țăran îi, vai de capu lui .. liʼaș indica ciocu mic și joc de glezne, dacă
nu știu cîte prune au în straiță ..
În primul rînd, aceia care o introdus scrierea cu ʺîʺ din
ʺaʺ, amu după revoluțiune, o fo handicapațî rău de tăt. Și scrie care cum a
vré, că io tăt noʼi scrie numa cum oi vré. Și vă spui și di ce.
Ortografia limbii române literare îi musai să se bazeze pă
fonetică, că fonetica îi logica unei limbi, gîndirea scoborîtă în viu grai,
ceea ce însamnă o sîngură literă pentru același sunet. Nuʼi lojic să scrii
îmbîrligat ʺîmbârligatʺ! Sau e vreunu dintre voi careʼmi poate spune ca așa e
logic? Da săʼmi spuie și di ceʼi lojic așé, nu numa că așé zîce el? E, îi lojic
că așe vor unii să fie, da io le spui la aceia căʼs nimuriji! Clar pînʼaci?
Pîntu cei dʼaci cred căʼi clar! Căutînd să văd cine au fost
berbecii care au hotărît aceste modificări, am aflat că reforma a fost impusă
politic de trepăduși politici, prin repingerea arogantă a punctului de vedere
al lingviștilor români. Dintre reformiștii de atunci sînt și pîntre reformiștii
de amu ai pensiilor speciale, că merită săracii după cît efort or făcut. Ar
merita și premii speciale pă deʼasupra!
"Criteriul alfabetului este dar ăsta: litere numai
pentru atîtea sonuri cîte sînt neapărat trebuincioase spre osebirea înţelesului
cuvintelor... Litera nu are altă treabă decît să mă conducă pe cît se poate de
iute afară de sine spre auz şi înţeles.", scria M. Eminescu undeva.
Trebuie mai clar deʼatît, oare?
Altă treabă, verbul ʺsuntʺ sau ʺsîntʺ, cum e corect? Cum se
grăiește pʼaici de cînd îi lumea lume? A, că verbul ʺsîntʺ nu există niciunde,
sub nici o formă și sub nici o normă? Dar cine a făcut formele și normele, nu
trebuia să le facă după legile conținutului nu aparențelor?
ʺLa început a fost cuvîntulʺ, care te îndeamnă la tăcere, la
coborîre spre tine .. cu+vînt .. uuu purtat de vînt .. un gînd răzleț din ceva
sfînt, de undeʼam fost și încă sînt … cobor în șoaptă pă pămînt să văd ce sînt
.. cuvînt .. sau vînt .. sau numai gînd … și vînt .. și gînd .. dar și pămînt
.. sînt primul lumii legămînt dintrʼun cuvînt .. șiʼs hăpt așé cum sînt ..
șiʼam fo de cînd mă simt …
Cuvîntul trebuie să se lămurească batăr el pă el, dacă nu
póte lămuri pă alțî. Pʼaici să zîce și ʺîsʺ ʺmiʼsʺ, ʺșiʼsʺ, în loc de ʺsîntʺ,
nu să zîce nicicum ʺusʺ, sau ʺmʼusʺ, nʼam auzît pă nime zîcînd așé, șiʼs și io
bugăt de veti pʼaici. După voi are lojică treaba asta și trabă scris ʺsuntʺ în
loc de ʺsîntʺ? Scrieți voi cum vreți că și io oi scrie cum oi vré, și gata,
încheiem socoata … dacă nu ne putem înțăleje ominește pă românește …
Nu mʼam gînit că mʼoi lunji hăpt întʼatăta, aș mai avé multe
de întors, o destors, daʼi bine bugăt odată, vă mai spui numa să sămălițî că
orice adevăr stă cu minciuna lîngă el, orice față are și un dos, nʼar fi nici
lumina dacă nʼar fi întunericu, să luați deʼaici numa ce gîniți, o ce socotițî,
că șiʼașe sigur vă mințîțî, cum și io, sincer, vă mințăsc cum adevăru îl iubesc
..
Salutări de noul an, de la bădica .. Bordan!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu